Imaginați-vă copiii mici în școala primară: sunt încântați de școală, povestesc fără să fie întrebați ce au învățat și experimentat, sunt atât de mândri să fie în sfârșit elevi și, ceea ce este destul de evident din acest lucru, sunt foarte motivați (Broussard și Garrison, 2009). Cu toate acestea, odată ce te gândești la școala gimnazială, percepția generală este, de obicei, destul de diferită: pare să existe mai puțină motivație, școala este văzută ca fiind plictisitoare și enervantă, iar singurul beneficiu perceput este socializarea cu prietenii. Desigur, există întotdeauna câteva excepții de la această tendință, dar, în general, se poate presupune că acest lucru se aplică majorității elevilor (Yeung et. al, 2011). Atunci când se caută posibile explicații pentru această atitudine, apar următoarele argumente: elevii au ajuns la pubertate (Hung, 2014), sunt în mod constant distrași, nu realizează cât de importantă este educația pentru ei înșiși și pentru viitorul lor (Chow and Yong, 2013), și așa mai departe. Dar este chiar atât de simplu? Sau poate ar trebui să ne punem cu totul alte întrebări și să investigăm de ce elevii sunt mai puțin motivați și entuziaști în actualul sistem de învățământ?

Poate că cea mai mare problemă constă în abordarea generală de a da vina pe copii sau pe disponibilitatea resurselor pentru motivul pentru care actualul sistem educațional se prăbușește în anumite puncte. În schimb, ar trebui să recunoaștem că cea mai mare și mai importantă resursă din școli sunt elevii înșiși. Educația ar trebui să aibă ca scop pregătirea copiilor în cel mai bun mod posibil pentru viețile lor viitoare, și tocmai de aceea ar trebui să ne schimbăm perspectiva și să ne întrebăm de ce elevii nu sunt motivați.

Profesorul canadian Scott Herbert și-a întrebat odată elevii de ce se plictisesc în clasă. Argumentele elevilor pot fi rezumate în următoarele puncte: școala îi plictisește, este monotonă și elevii nu văd de ce trebuie să învețe anumite conținuturi. Ei simt că deciziile sunt luate peste capul lor și că nu este loc pentru dezvoltare personală. Prin urmare, ei doresc să li se permită să fie mai activi și mai creativi și să contribuie cu propriile abilități, în loc să fie nevoiți să suporte doar o predare frontală. (Herbert, 2018).

Astfel, este destul de evident că implicarea elevilor în ceea ce privește educația nu este atât de mare, dar acest lucru se datorează în principal metodei de predare în sine și nu unei lipse generale de interes. Din acest motiv, ar trebui să existe o schimbare fundamentală în modul în care predăm. Trebuie să depășim predarea frontală, în care un profesor îi învață în mod monoton pe elevi despre conținuturi pe care elevii le consideră inutile în principiu. În schimb, ar trebui să încurajăm elevii să fie mai autonomi, să transmitem conținutul educațional în moduri alternative și, astfel, să recâștigăm implicarea elevilor.

În acest context, gamificarea poate fi o abordare utilă. Pe scurt, gamificarea are ca scop introducerea unor principii ludice de bază într-un mediu care nu este cel de joc. Mediul școlar poate fi un loc excelent pentru a utiliza această metodă de transmitere a conținutului: elevii sunt încurajați prin tehnici bazate pe joc să rămână motivați și să vadă relevanța pentru ei înșiși. Mulți tineri sunt obișnuiți cu jocurile, cum ar fi jocurile video. Astfel, ei nu simt că își îndeplinesc obligațiile școlare, ci mai degrabă că se bucură de o experiență plină de distracție.

Lucrăm de mult timp cu scenarii gamificate și avem experiență cu această valoroasă metodă de predare. Chiar și în prezent, lucrăm la o varietate de proiecte care au ca temă gamificarea. Unul care poate fi evidențiat în mod special în acest moment este GDL, prescurtarea de la Gamification of Digital Learning (Gamificarea în învățarea digitală). Proiectul își propune să familiarizeze profesorii cu conținutul gamificat și să le ofere informații despre cum să își transforme ideile în instrumente bazate pe jocuri și să facă astfel conținutul mai accesibil elevilor. În plus, sunt încurajate metodele de lucru creative și autonome și sunt promovate competențele digitale. Dacă doriți să aflați mai multe despre implementarea gamificării în învățare, puteți arunca o privire la unul dintre rezultatele proiectului GDL „Compendiu de metode pentru gamificare în învățarea digitală”.

• Broussard, S. C. and Garrison, M. E. B. (2009). The Relationship Between Classroom Motivation and Academic Achievement in Elementary-School-Aged Children. Family and Consumer Sciences Research Journal, 33(2), pp. 106-120
• Chow, S. J. and Yong, B. C. S. (2013). Secondary School Students’ Motivation and Achievement in Combined Science. US-China Education Review B, 3(4), pp. 213-228
• Herbert, S. (2018). The Power of Gamification in Education. Available at: https://www.ted.com/talks/scott_hebert_the_power_of_gamification_in_education
• Hung, C. Y. (2014). The Crisis of Disengagement: A Discussion on Motivation Change and Maintenance Across the Primary-Secondary School Transition. Multidisciplinary Journal of Educational Research, 4(1), pp. 70-100. doi:10.4471/remie.2014.01